+ Alătură-te familiei APL
Cumpără Susţine Conectează-te
Moldova

Devino Ambassador al misiuni companiei

Persoanele cu titlul de AMBASSADORS sunt cei mai devotaţi reprezentanţi ai Companiei. Ei demonstrează valorile acesteia cu toată viaţa şi stilul său.

Persoanele cu titlul de AMBASSADORS sunt cei mai devotaţi reprezentanţi ai Companiei. Ei demonstrează valorile acesteia cu toată viaţa şi stilul său. Se deosebesc de alţii prin imaginea de succes şi armonioasă a persoanei, ochii căreia strălucesc nu datorită căutării fericirii, ci a faptului că a găsit-o.

Compania vede în liderii săi un potenţial enorm, vede creşterea în continuare a acestor persoane tot mai sus şi mai sus.

AMBASSADOR

Acesta este un lider, a cărui întreaga structură în decursul lunii a realizat o cifră de afaceri de 500 000 PV. Este mereu un oaspete binevenit la toate evenimentele Companiei. Pentru el este pregătit un loc special. La piept poartă o insignă de aur unică, iar la obţinerea calificării Compania îi dăruieşte o călătorie pentru două persoane în Europa. Biletele la toate evenimentele Companiei sunt gratuite.

GOLD AMBASSADOR

Acesta este un lider, a cărui întreaga structură în decursul lunii a realizat o cifră de afaceri de 1 000 000 PV. Echipa sa numără o mulţime de lideri de diferite niveluri, inclusiv pe primul nivel este 1 Prim-Director. Semnele distinctive sunt: insignă de aur cu un diamant, inel de aur cu diamante confecţionat la comandă exclusivă. Cadoul din partea Companiei este o călătorie pentru două persoane în orice ţară a lumii, zborurile şi participarea la toate evenimentele APL sunt din contul Companiei.

PLATINUM AMBASSADOR

Acesta este un lider, a cărui întreaga structură în decursul lunii a realizat o cifră de afaceri de 1 500 000 PV, pe primul nivel sunt 2 Primi-Directori. Insignă de aur cu două diamante, precum şi un inel exclusiv doar pentru participanţii clubului privilegiat cu calificări de lux. Zborurile, cazarea şi participarea la evenimentele APL sunt asigurate de Companie. Pe lângă acestea, un ceas elveţian autentic în calitate de bonus plăcut, în semn de recunoştinţă şi confirmare a succesului.

DIAMOND AMBASSADOR

Acesta este un lider, a cărui întreaga structură în decursul lunii a realizat o cifră de afaceri de 2 000 000 PV. Pe primul nivel sunt 3 Primi-Directori. La obţinerea calificării, liderul primeşte o insignă de aur cu trei diamante, precum şi o brăţară sau cercei cu diamante. Compania oferă în dar unui DIAMOND AMBASSADOR premiul cu caracter unic în mărime de 100 000 euro. Toate zborurile, deplasările de serviciu, cazarea şi participarea la evenimente sunt din contul APL.

CROWN AMBASSADOR

Lider, ale cărui toate cele nouă ramuri au realizat o cifră de afaceri a câte 500 000 PV fiecare în decursul lunii şi pe primul nivel sunt 5 Ambasadori. Semnele distinctive sunt: o insignă de aur cu 5 diamante şi un inel cu diamante.

Coş de cumpărături
X
Coşul dvs. APL este gol
Pentru perfectarea statutului de partener alegeţi în coş produse din seria Acumullit SA în valoare de MDL
Anulare
Aţi ale suficient produs pentru perfectarea statutului
${getItemCategory(item.category)}
Fără reduceri: MDL
Preţ cu amănuntul: MDL
Preț cu ridicata: MDL
Preţ cu amănuntul: MDL
MDL
MDL
MDL